Marius Lacatus s-a nascut pe 4 aprilie 1964, la Brasov, unde avea sa debuteze, la numai 13 ani, pentru Steagul Rosu. Anul 1983 a fost cel in care „Fiara” a pasit pentru prima oara in Ghencea, unde a cunoscut cele mai mari satisfactii din cariera.
Cu un total de 10 titluri de campion al Romaniei (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale Romaniei (in anii 1985, 1897, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupa a Campionilor Europeni (1986) si Supercupa Europei (1987), Lacatus este cel mai titrat jucator din istoria clubului. Cel mai important gol din intreaga sa cariera de jucator ramane cel marcat in poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe data de 7 mai 1986, cand Steaua obtinea cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc: castigarea Cupei Campionilor Europeni. A evoluat aproape toata cariera pentru Steaua, facand doar o pauza de trei ani, intre 1990 si 1993, cand a jucat pentru AC Fiorentina si Real Oviedo. S-a retras din fotbalul profesionist in 2000, evoluand in acel an pentru FC National.